Astăzi, s-au finalizat cursurile Şcolii de vară - Sinaia 2010, iniţiată de Fundaţia ,, Dinu Patriciu,,. O provocare atunci cînd am aplicat formularul de înscriere, o experinta prin tot ce prin tot ce s-a realizat în cadrul acestui program şi o schimbare în ceea ce va urma să realizăm în activitatea noastră.
Merită să încercaţi şi voi!
Felicitări, echipei ce a iniţiat acest program - Educaţia merită!
duminică, 11 iulie 2010
miercuri, 7 iulie 2010
Pentru elevi, un mod de a invata
Va veti bucura de materiale postate. Impreuna le vom utiliza la clasa. Puteti sa le aduceti noutati.
Bun venit, elevilor
Cu mult drag astept intrebarile,materialele voastre. Si voi vaveti bucura de materialele pe care vi le ofer.
Sinaia 2010 - ˝Scoala de vara˝
Au trecut trei zile din acest amplu proiect. Cand am pornit impreuna cu colegele mele, am stiut ca este o provocare din care castigul imediat este al nostru, iar mai tarziu al elevilor nostrii.
In prima zi am aflat lucruri foarte interesante despre sistemul de invatamant filandez si multe alte aspecte legate de educatie ce sunt o provocare pentru mine.
A doua zi, activitatea demonstrativa sustinuta de d-l prof Rolf Goollob pentru mine a fost o incantare, un model de profesor din ˝umbra˝ , o activitate pe care oricare elev isi doreste.
In cea de a treia zi, ma bucur ca am invatat o multitudine de lucruri noi, pentru un om care acum cativa ani nu stia decat sa porneasca calculatorul si a invatat prin descoperire, si azi isi realizeaza un blog. In urma activitatii imi voi invata elevii sa foloseasca mult mai util internetul.
sper ca ce va urma sa fie la fel de interesant.

Bun venit,
Poate asteptati de mult pe cineva care sa comunice cu voi aspecte geografice, sunteti bine veniti si accept provocarile voastre.
Cu respect,
TONIA
Cu respect,
TONIA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)